Cheia Succesului

Despre success

Cheia Succesului - Sursa ta de Dezvoltare Personala pentru Succes

Probabil va intrebati „Ce este succesul?”, „Care este cheia succesului?”, „Cum pot obtine si eu succesul?”. Sa stiti ca nu sunteti singura persoana care cauta raspunsuri la toate aceste intrebari si multe altele despre succes. Vestea buna este ca multi filozofi, oameni de stiinta, poeti, doctori, ingineri, scriitori, experti in dezvoltare personala, oratori motivationali si multi altii si-au dedicat zeci de ani, iar altii intreaga viata, incercand sa afle care este cheia succesului si care sunt factorii care determina succesul. Si in cele din urma au aflat.

Acest site incearca sa va ofere raspunsuri la toate aceste intrebari si multe altele si sa va ofere sfaturi practice care sa va ajute sa obtineti succesul in toate domeniile vietii, fie ca este vorba de succesul personal, succesul financiar, succesul pe plan relational, spiritual sau in orice alt domeniu pe care doriti sa-l imbunatatiti. Aceste sfaturi si idei sunt preluate de la cei mai renumiti experti in dezvoltare personala, cei mai mari filozofi, oameni de stiinta si invatatori, atat contemporani, cat si din trecut. Unele dintre principiile acestea isi au originea inca din babilonul antic, dar sunt si astazi la fel de adevarate precum erau atunci.

Ce este succesul?

Pentru a putea afla cheia succesului, mai intai trebuie sa intelegem ce este de fapt succesul. Earl Nightingale a definit succesul ca fiind „realizarea progresiva a unui scop merituos, a unui scop maret”. O persoana care munceste pentru indeplinirea unui scop pe care si l-a propus, este o persoana de succes. Un om de succes este oricine face in mod deliberat un lucru pentru ca asta si-a propus sa faca.


Care este Cheia Succesului?

Timp de 20 de ani, Earl Nightingale a incercat sa afle daca exista vreo cheie care poate garanta unei persoane obtinerea succesului. Iata care este cheia succesului, care totodata poate fi si cheia esecului, depinde de modul in care o folosim:

"Devenim ceea ce gandim"
(En.: "We become what we think about")

De-a lungul istoriei, oameni de stiinta, profeti, invatatori, filozofi, s-au contrazis in privinta multor lucruri, insa in privinta unui singur lucru au fost unanim de acord: „Devenim ceea ce gandim.

  • Buddha: „Tot ceea ce suntem, este tot ceea ce-am gandit”
  • Marcus Aurelius: „Viata unui om este determinata de gandurile sale”
  • Ralph Waldo Emerson: „Omul este ceea ce gandeste de-a lungul intregii zile”
  • William James: „Cea mai mare descoperire a generatiei mele este ca oamenii isi pot transforma viata, schimbandu-si atitudinea mentala”

Acesta este motivul pentru care o persoana care se gandeste la indeplinirea unui obiectiv concret si maret, va reusi intr-un final sa-l atinga, pentru ca asta este lucrul la care se gandeste. In mod similar, cineva fara niciun scop, care nu stie incotro se indreapta, care are sentimente de teama, confuzie, anxietate si ingrijorare, devine ceea ce gandeste. Va avea parte numai de frustrari, anxietate si ingrijorari.

Hotarati-va acum: ce va doriti cu adevarat sa realizati? Decideti acum ce vreti sa faceti cu viata dumneavoastra, stabiliti-va un obiectiv, intipariti-l in minte, ganditi-va la el zilnic si atrageti succesul aplicand Legea Atractiei. Aceasta este cea mai importanta decizie pe care o veti putea lua vreodata.

As dori sa inchei cu un citat biblic, menite sa intareasca toate cele spuse pana acum:

„Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui care bate i se va deschide”.
Matei 7:7-8

Si nu in ultimul rand, Mantuitorul nostru Iisus Hristos spunea:

„Precum credeti, asa vi se va face voua”

Daca v-a placut acest articol si doriti sa primiti in fiecare saptamana pe mail ultimele articole publicate, va puteti abona folosind formularul din partea dreapta-sus a paginii

0 comments